Studiul perfuziei miocardului cu radionuclide

Studiul perfuziei miocardului cu radionuclide

Studiul perfuziei miocardului cu radionuclide este o tehnica imagistica neinvaziva folosita de obicei pentru a diagnostica si a prezice cu acuratete evolutia bolii arteriale coronare in cazul pacientilor afectati de aceasta boala. Procedura consta in administrarea de agenti radiofarmaceutici printr-o injectie intravenoasa pentru a obtine imagini ale sistemului perfuziei miocardului atat in timpul stimularii, cat si in perioada de odihna. Imaginile sunt obtinute prin intermediul unui aparat cu raze gama. Imagistica tomografica ce ofera o rezolutie de contrast imbunatatita si imagistica tridimensionala sunt preferate in locul imagisticii plane. Prin compararea distributiei agentilor radiofarmaceutici in ambele faze (ata in repaus cat si dupa stres) se permite observatorului sa traga concluzii in ceea ce priveste functiile regionale si globale ale miocardului (cand se foloseste imagistica ECG), anormaliele cauzate de perfuzie si viabilitatea miocardului.

Specialistii folosesc studiul perfuziei miocardului cu radionuclide pentru a detecta si evalua un numar de afectiuni coronariene (cum ar fi obstructia coronariana), pentru a determina riscurile de reaparitie sau propabilitatea de intamplare a evenimentelor coronariene pe viitor (de exemplu dupa un infarct miocardic), pentru a ajuta la managementul bolilor coronariene in cazul pacientilor diagnosticati cu asemenea afectiuni, pentru a determina viabilitatea interventiilor cum ar fi revascularizarea chirurgicala sau percutanata si pentru a determina importanta si consecintele leziunilor coronariene pentru a ajuta la revascularizarea miocardului. De asemenea, studiul perfuziei miocardului cu radionuclide poate fi folosit pentru a determina si analiza importanta hemodinamica a arterelor coronare anormale (fie cunoscute sau doar suspecte) si a anevrismelor coronare in cazul pacientilor afectati de boala Kawasaki, si poate oferi informatii valoroase referitoare la hibernarea si viabilitatea miocardului inainte de inceperea procedurilor de revascularizare.

Momentan, studiul perfuziei miocardului cu radionuclide este singura procedura recunoscuta pe scara larga ce permite evaluarea directa a perfuziei miocardului. Metoda exacta de efectuare a acestei proceduri poate diferi de la un centru medical la altul, deoarece im momentul actual nu exista un ghid universal in ceea ce priveste aceasta problema – totusi, diferentele sunt minore si nu au un impact real asupra rezultatului clinic final.

Descrierea studiului perfuziei miocardului cu radionuclide

Studiul perfuziei miocardului cu radionuclide implica observarea perfuziei miocardului atat dupa stres cat si in repaus. Stresul poate fi indus prin mai multe modalitati; cea mai intalnita metoda din ele constamd in inducerea stresului prin intermediul exercitiilor fizice – aceasta desigur, in situatiile in care pacientul este capabil sa reziste la un astfel de efort; aceasta metoda este ideala pentru pacientii care sunt afectati sau sunt suspectati ca sufera de afectiuni ale muschilor cordului, anomalii ale alterelor coronare sau de boli microvasculare. In cazul in care este posibil, pacientul ar trebui sa intrerupa tratamentul cu orice alt medicament care ar putea sa interfereze cu raspunsul la exercitiul fizic si ar trebui sa evite consumul de cafea, bauturi, alimente sau medicamente care contin cofeina cu cel putin 12 ore inainte de test. O examinare fizica poate sa fie hotarata inainte de inceperea procedurii, in special in cazurile in care pacientul este suspectat ca nu ar putea sa efectueze exercitii fizice dinamice. Testul de stres va fi supravegheat de catre un medic specialist si va avea loc in general pe o bicicleta ergometrica sau pe o banda de alergat. Exercitiul va incepe cu incalzirea, apoi efortul va creste progresiv spre un punct final si apoi linia intravenoasa va fi securizata. Parametrii ECG si cei hemodinamici ar trebui sa fie supravegheati la odihna si in timpul exercitiului, in fiecare etapa, iar monitorizarea trebuie sa continuie pentru cel putin inca 5 minute dupa terminarea exercitiului. Agentul radiofarmaceutic este injectat aproximativ in momentul punctului culminant al exercitiului si, daca este posibil, pacientul ar trebui sa continue exercitiul pentru inca un minut (in cazul in care este utilizat Talium 201) sau pana la doua minute (dupa folosirea trasorului pentru perfuzie Tehnetium 99m).

O alternativa la exercitiul fizic consta in inducerea farmacologica a stresului, procedura care este de asemenea utilizata frecvent in studiul perfuziei miocardului cu radionuclide. Stresul poate fi indus prin folosirea vasodilatoarelor (Dipiridamol sau Adenosin) sau a Dobutaminului. Aceasta este o alternativa foarte buna deoarece nu necesita ECG-ul si schimbari ale simptomelor in timpul exercitiului sau o anumita toleranta la exercitii. Metodele studiului perfuziei miocardului cu radionuclide prezinta mai multe contraindicatii; medicul specialist va va informa daca nu aveti capacitatea de a suporta aceasta procedura.

Medicamente asociate cu studiul perfuziei miocardului cu radionuclide

Studiul perfuziei miocardului cu radionuclide se bazeaza pe administrarea radiofarmaceuticelor pentru a obtine o evaluare corecta a sistemului de perfuzie a miocardului. Cei mai frecventi agenti folositi sunt Talium 201 si Tehnetium 99m.

Talium 201 este administrat cu ajutorul unei injectii intravenoase in miocard; prima doza depinde de perfuzie si de viabilitatea miocardului si se redistribuie dupa cateva ore, permitand inregistrarea imaginilor perfuziei care reflecta cu acuratete viabilitatea miocardului. Doza obisnuita pentru imagistica studiului perfuziei miocardului cu radionuclide de redistribuire si stres este de 80 MBq si alti 40 MBq pot fi injectati la odihna in situatiile in care redistribuirea este incompleta sau lenta. Agentul radiofarmaceutical este administrat printr-o linie sigura IV, fie ca o injectie supradimensionata sau, in cazul in care agentul este administrat simultan cu Adenosinul sau cu Dobutaminul, intr-o perioada de 20 de secunde pentru a evita cresterea stresului inainte de administrarea agentului radiofarmaceutic. Se pot folosi protocoale imagistice diferite. Imagistica stresului ar trebui sa inceapa in 5 minute si sa fie terminata in cel mult 30 de minute de la administrarea agentului. Imagistica redistributiva poate fi efectuata dupa trei pana la patru ore de la efectuarea injectiei.

Celalalt agent radiofarmaceutic folosit in timpul studiului perfuziei miocardului cu radionuclide, Tehbetium 99m, este distribuit in functie de perfuzie si de viabilitatea miocardului, dupa administrarea intravenoasa. Redistribuirea este minima si de aceeas studiile la odihna si cele la stres necesita injectii separate. Acest agent ofera imagini mai bune datorita energiei mai mare a radiofarmaceuticului deoarece permite o risipire si o atenuare minime, iar ECG-ul poate fi folosit oferind informatii aditionale. Dozajul de referinta ajunge la 1000 MBq in cazul protocolului care dureaza o zi (250 MBq si 750 MBq), in timp ce pentru un protocol de doua zile dozajul este de 400 MBq pe zi. Agentul este administrat intravenos; injectiile la odihna pot fi administrate sub acoperirea nitratului – lipsa redistribuirii determina subestimarea viabilitatii, in mod particular in zonele in care perfuzia de odihna este redusa. Protocoalele imagistice utilizate pot sa difere in functie de practicele locale si / sau de indicatiile clinice. Imagistica incepe in general in 30 pana la 60 de minute dupa ce agentul este injectat.