Profilaxia Respingerii

Informatii generale despre respingere

Principala bariera intalnita in domeniul medical al transplantului chirurgical consta in repingerea tesuturilor si / sau a organelor transplantate. Acesta este un fenomen frecvent in cazul transplanturilor, deoarece este de asteptat ca sistemul imunitar sa recunoasca si sa distruga orice prezenta straina din organism, fie ca sunt bacterii si virusi sau tesuturi si organe. Aceaasta respingere survine ca o reactie naturala din partea organismului ce primeste transplantul fata de anticorpii specifici prezenti in tesutul donatorului, de cele mai multe ori ca un rezultat al raspunsului umoral si celular din partea organismului receptorului. O data ce organismul detecteaza prezenta acestor anticorpi, procesul respingerii este inceput. Acesta este un proces ce survine in doua etape; prima etapa (cunocuta sub numele de “senzitizare”) este caracterizata de raspunsul limfocitelor fata de prezenta moleculelor straine de anticorpi ce conduc la proliferarea rapida a celulelor albe. In a doua etapa a procesului (cunoscuta ca etapa “efectuarii”), organismul gazda distruge grefa printr-un complex de mecanisme moleculare si celulare. Procesul poate sa fie cronic, acut sau hiperacut iar ierarhizarea este facuta pe baza rapiditatii procesului. Un al patrulea tip este posibil, in cazurile in care sunt efecuate xenotransplanturi - tipul vascular hiperacut.

Profilaxia respingerii

In aceasta parte a prezentarii (al doilea capitol) intentionam sa va prezentam cateva informatii detaliate privitoare la profilaxia respingerii. Cu alte cuvinte, va vom familiariza cu cele mai frecvente tehnici medicale care sunt folosite de catre specialistii din clinicile din toata lumea pentru a minimiza riscurile pacientilor de a experimenta complicatii medicale legate de transplanturi.

Studiile au aratat ca anumite celule ce se gasesc in mod normal in organismul uman (sunt denumite celule T) joaca un rol foarte important in raspunsul imun specific al organismului nostru. Cu alte cuvinte, aceste celule ar putea fi responsabile pentru majoritatea complicatiilor legate de transplanturi de acest gen. Din aceasta cauza, majoritatea oamenilor de stiinta considera celulele T drept cheia oricarei masuri profilactice eficiente pentru complicatiile nedorite legate de transplanturi.

Datorita progreselor recente ale medicinei exista modalitati diverse prin care un doctor bine pregatit poate diminua riscurile pacientului de a experimenta o asemenea complicatie nedorita dupa o operatie de transplant. Majoritatea profilaxiilor curente ale respingerii se bazeaza pe efectele benefice ale variatelor produse medicale imunosupresive. Alte medicamente ce pot fi folosite in acelasi scop (exceptand anumite remedii imunosupresive) includ administrarea orala a unor doze mari de medicatie corticosterioda si de anticorpi policlonali si / sau monoclonali – aceste produse medicale mai pot fi prescrise si in cazul terapiei impotriva acestei neplacute (si potential severe) complicatii legate de transplant.

Unii medici considera procedeul tratamentului triplu-medicamentos (ce implica administrarea orala simultana a remediilor corticosteroide, a Ciclosporinului, si a Azatioprinei) drept una dintre cele mai eficiente optiuni medicale ale profilaxiei respingerii, in special in cazul transplantului de rinichi. Totusi, se continua cercetarea pentru produse medicale mai eficiente ce ar trebui sa serveasca acelorasi scopuri si se asteapta noi rezultate (masuri profilactice noi) in viitorul apropiat. Cateva substante clinice care ofera pacientilor din toata lumea sperante mari includ: Tacrolimusul, Mizoribina, Micofenolatul mofetil, Sirolimusul si multe alte produse.

Desi folosirea anticorpilor monoclonali anti-T era in mod obisnuit prescrisa in profilexiile respingerii implementate in spitalele din toata lumea (si era, de asemenea, folosita in terapia impotriva starilor de acest gen), aceasta a fost acum indepartata de pe lista remediile profilactice recomandate datorita reactiilor adverse severe cauzate (printre care: sindromul limfoproliferativ post transplant, sindromul eliberarii de citochine si altele).

Tratamentul respingerii

In timp ce respingerea cronica nu poate fi efectiv tratata si este ireversibila, singura solutie posibila fiind retransplantarea (oricum aceasta poate fi facuta doar la 10 ani dupa ce transplantul initial a avut loc), forma acuta a bolii poate fi tratata cu ajutorul medicamentelor imunosupresive. Initial, tratamentul implica administrarea de doze mari de corticosteroizi pentru o scurta perioada de timp. In majoritatea cazurilor acesta terapie este suficienta pentru a asigura succesul tratamentului. Totusi, in unele cazuri, poate fi insuficienta, situatii in care medicii pot opta fie pentru repetarea procedurii sau pentru folosirea regimului terapiei triple ce consta intr-o combinatie de corticosteroizi, agenti antiproliferativi si inhibatori de calcineurina. In cazul pacientilor ce s-ar putea sa nu tolereze sterioizii sau inhibatorii de calcineurina pot fi folositi inhibitorii mTOR. Transfuziile de sange pot fi folosite de asemenea pentru a indeparta anticorpii care ar putea ataca grefa.

In cazurile in care este posibil, un transplant de maduva osoasa poate oferi o solutie pentru respingere. Transplantul de maduva osoasa trebuie sa fie facut de la aceeasi persoana care a donat organul sau tesutul initial, de la o clona sau de la un geaman identic, iar in acest caz sistemul imunitar al receptorului este inlocuit cu cel al donatorului si astfel tesutul / organul nu mai este perceput drept strain. Transplanturile de maduva nu sunt niciodata respinse; acesta fiind singurul tip de transplant care are aceasta proprietate. Totusi, exista riscul ca transplantul de maduva osoasa sa perceapa tesuturile recipientului drept straine si sa inceapa sa le atace si sa le distruga.