Transplantul renal

Transplantul renal

Transplantul renal este o procedura chirurgicala folosita in general in cazul pacientilor care sufera de o boala severa de rinichi care se afla intr-un stadiu terminal. In majoritatea cazurilor, acesti pacienti urmeaza deja o procedura dialitica (dializa peritoneala, hemodializa sau hemofiltrare), datorata ratei mult scazute de filtrare a glomerulilor (care poate ajunge sa scada pana la doar 25% din capacitatea normala).

Exista mai multe afectiuni ce pot deveni suficient de grave incat transplantul renal sa devina necesar. Cea mai frecventa dintre acestea este diabetul, care este raspunzator pentru aproximativ 25% din numarul total de operatii de transplant renal din Statele Unite. De asemenea, anumite tulburari obstructive congenitale si renale pot conduce la hidronefroza (de exemplu refluxul vesicoureteral, sindromul Eagle-Barrett, valvele de uretra posterioara, obstructia jonctiunii ureteropelvice sau megaureterul) ar putea cere, de asemenea, o operatie de transplant. Alte afectiuni care ar putea determina necesitatea unei astfel de interventii chirurgicala sunt sindromul Alport, sindromul unghie-rotula, sindromul hemolitic-uremic, sindromul Goodpasture, sindromul nefrotic congenital, granulomatoza Wegener, purpura Henoch Schonlein, glomerulonefrita, boala Berger, boala rinichiului polichistic, sau cistinoza juvenila si nefropatica.

Pacientii care sufera de bolile enumerate mai sus se pot gasi in situatia de a avea nevoie de o operatie de transplant renal. Totusi, aceasta procedura nu este necesara in toate situatiile, deoarece in cazul multor pacienti boala poate fi controlata cu ajutorul metodelor terapeutice alternative. Se recomanda intens ca pacientul sa discute beneficiile si riscurile fiecarei optiuni existente de tratament cu medicul personal pentru a determina care este cea mai viabila actiune ce poate fi intreprinsa in cazul sau.

De asemenea, exista anumite situatii in care o astfel de interventie chirurgicala de transplant renal este contraindicata, cum ar fi cazul in care pacientul sudera de insuficienta pulmonara sau cardiaca sau de o boala de ficat. In plus, obezitatea foarte grava, cancerul recent, folosirea tutunului, sau abuzul de medicamnte pot determina ca un bolnav sa nu fie apt pentru a fi supus unei operatii de transplant deoarece nu ar reusi ulterior sa urmeze regimul dietetic prescris. Doctorii vor fi cei care vor decide in final daca pacientul poate fi supus sau nu unei astfel de proceduri in deplina siguranta.

Descrierea transplantului renal

Inainte de a se efectua o operatie de transplant renal vor fi intreprinse un numar de teste pentru a aduna informatii in ceea ce priveste starea de sanatate a pacientului si pentru a verifica compatibilitatea dintre noul rinichi si organismul pacientului. Pacientul va fi de asemenea supus unor teste psihologice.

Testele de sange sunt in mod normal efectuate pentru a verifica starea generala de sanatate a pacientului dar si pentru a determina cat de urgenta este pentru acesta primirea unui nou rinichi. De asemenea, aceste teste vor fi folosite pentru a determina daca organismul pacientului va fi sau nu compatibil cu donatorii disponibili. Cele mai frecvente teste de sange ce se efectueaza includ analizele chimice a sangelui (creatinina serica, colesterolul, electrolitii si diverse teste ce privesc functiile ficatului), teste de coagulare (timpul partial de tromboplastina si timpul de protrombina) si testele pentru grupa de sange ce se fac pentru a fi siguri ca donatorul si receptorul au aceeasi grupa de sange, pentru a evita reactiile alergice ce s-ar putea declansa in caz contrat. De asemenea, pot fi efectuate teste pentru lista anticorpilor reactivi si pentru sistemul antigenelor leucocite umane pentru a determina sansele ca un transplant renal sa fie efectuat cu succes – anticorpii sunt produsi ca o reactie fata de prezenta unor corpuri straine in organism iar organele transplantate pot fi identificate ca si corpi straini si ca urmare pot fi atacate; pentru a micsora raspunsul imunitar, pacientilor ce sufera o operatie de transplant li se va administra o medicamentatie imunosupresiva. Deasemenea pot fi efectuate si teste virale deoarece anumite virusuri pot creste riscul respingerii transplantului (de exemplu citomegalovirusul).

Diferite teste de diagnostic sunt efectuate pentru a investiga complet starea de sanatate a pacientului. Testele specifice ce vor fi facute sunt determinate pentru fiecare caz in parte; cele mai frecvente teste sunt ecografia renala, biopsia renala sau pielograma intravenoasa. Ecografia renala si pielograma intravenoasa sunt teste imafistice ce permit o examinare vizuala a rinichilor; sunt folosite pentru a detecta tumori, pietre, chisturi sau orice alte anormalitati sau obstructiuni in timp ce biopsia implica prelevarea de probe de tesut (fie in timpul operatiei sau prin intermediul unui ac) ce sunt examinate la microscop, pentru a investiga prezenta celulelor anormale sau maligne (canceroase).

In timpul operatiilor de transplant renal rinichii bolnavi ai pacientului nu sunt indepartati deoarece acest fapt ar putea creste riscul de deces chirurgical. Noul rinichi este implantat in fosa iliaca sau in alta locatie a zonei lombare si se poate folosi o transfuzie de sange diferita (artera iliaca externa si vena iliaca externa).

Medicamente asociate cu transplantului renal

Una dintre cele mai severe complicatii ale operatiei de transplant renal consta in respingerea rinichiului transplantat. Pentru a reduce sansele de a se intampla acest lucru, doctorii prescriu de obicei pacientului un tratament cu medicamente imunosupresive. Optiunile terapeutice si agentii folositi variaza de la un pacient la altul deoarece acestea depind in mare parte de starea generala de sanatate a pacientului si de particularitatile cazului.

Medicamentatia cel mai frecvent folosita pentru pacientii carora li se face un transplant renal include Ciclosporina, Azatioprina, Tacrolimusul, OKT3, Prednisonul, Antitimocitul Ig si Micofenolatul Mofetil, dar acestea nu sunt singurele medicamente care pot fi folosite in astfel de situatii. In afara de agentii imunosupresivi existenti, noi preparate farmaceutice antirespingere devin disponibile pe masura ce studiile stiintifice continua. Astfel, medicul specialist va poate prescrie un tratament ce contine un medicament care nu se afla pe lista prezentata mai sus. De asemenea, este posibil ca medicul sa prescrie initial mai multe medicamente o data si deasemenea ulterior, in timpul decurgerii terapiei, poate schimba dozajul. Acest lucru se poate intampla frecvent si se face pentru a asigura cele mai bune rezultate ale terapiei, si are loc ca urmare a anlizarii reactiei dumneavoastra la tratament.

Persoanele ce iau medicatie imunosupresiva sunt mai predispuse la infectii; de aceea, doctorii pot schimba cu grija dozajul medicamentelor pentru a preveni in acelasi timp si fenomenul respingerii dar si aparitia infectiilor. Acest lucru poate fi atins prin monitorizarea atenta a starii pacientului prin intermediul analizelor regulate de sange efectuate dupa o operatie de transplant renal, deoarece un indicator important a nevoii de medicatie a pacientului consta in numarul curent de celule albe. Riscul pacientului de a dezvolta infectii este cel mai ridicat in timpul tratamentului initial, atunci cand sunt folosite doze mari de agenti imunosupresivi. Dozele sunt micsorate in timp; totusi, este insa posibil ca pacientul sa fie nevoit sa ia medicamente antirespingere pentru tot restul vietii sale.