Rubeola

Informatii generale despre rubeola

Aceasta tulburare medicala, cunoscuta de asemenea si sub denumirea de pojar german (datorita faptului ca aceasta boala a fost pentru prima data descrisa de catre medicii germani), este acea boala cauzata de catre virusul rubeolic (care face parte din familia togaviridae, este acoperit si care are un genom cu o singura spirala ARN - acid ribonucleic). Aceasta afectiune este de obicei blanda si poate dura intre una si cinci zile. Copiii afectati de aceasta boala se recupereaza mult mai repede decat adultii. Femeile insarcinate care sunt infectate cu acest virus in primele 20 de saptamani de sarcina risca sa dea nastere la copii cu forma congenitala a acestui sindrom (prescurtat de asemenea si SRC). De asemenea in cazul lor, se poate produce avortul spontan, dar in doar 20 % din cazuri. Aceasta afectiune este una dintre cele mai frecvent intalnite boli ale copilariei si are efecte minime asupra organismului, la adulti insa aceasta boala poate dezvolta afectiuni ale articulatiilor. Cat despre complicatiile foarte grave, acestea se dezvolta foarte rar. Forma obisnuita a acestei boli (deci nu cea congenitala) poate fi transmisa aerian prin sercretiile eliminate din partea superioara a tractului respirator (ceea ce implica nazofaringele si ganglionii limfatici). Virusul care conduce la aceasta afectiune poate fi deasemenea gasit si in urina, fecale sau pe piele. Rubeola are o perioada de incubatie cuprinsa intre doua si trei saptamani. In cele mai multe dintre cazuri, persoanele afectate de rubeola au eliminat virusul foarte rapid, dar in unele cazuri, acesta a persistat in organism timp de mai multe luni la copiii care au supravietuit unui SRC. Acesti copii reprezinta o importanta sursa de infectie pentru alti copii si, de asemenea, pentru femeile insarcinate.

Simptomele rubeolei

Este foarte bine cunoscut faptul ca orice tulburare medicala (inclusiv rubeola) poate declansa o varietate de simptome. Prin urmare, unele dintre cele mai putin frecvente simptome ale acestei afectiuni nu au fost enumerate (mentionate) aici. Din aceasta cauza va recomandam cu caldura sa va contactati medicul, ori de cate ori prezentati orice simptom neobisnuit, neplacut sau suparator. Doctorul dumneavoastra va fi in masura sa va spuna daca suferiti de aceasta afectiune medicala. Iata o lista cu cele mai frecvente simptome care pot aparea la o persoana care sufera de aceasta boala, dar trebuie sa aveti in vedere ca fiecare persoana le poate experimenta diferit. Virusul are perioada de incubatie curpinsa intre 14 si 21 de zile, iar principalul simptom al infectiei cu acest virus este dezvoltarea de eruptii cutanate pe fata care, de obicei, se extinde pe membre si pe trunchi si dispare dupa doua sau trei zile, fara nici un fel de colorare sau decojire a pielii persoanei. Alte cateva simptome ale rubeolei includ: temperatura scazuta, umflarei a glandelor (in special limfadenopatia post cervicala), dureri ale articulatiilor, dureri de cap si conjunctivite. Umflarea glandelor poate persista pentru o saptamana si febra poate ajunge pana la 38 de grade celsius. Semnele lui Forchheimer apar in aproximativ 25% din cazuri si de obicei sunt caracterizate prin basicute mici si rosii care apar in zona valului palatin. Rubeola poate afecta pe oricine indiferent de varsta, dar persoanele mai in varsta care sunt afectate, sufera de obicei de simptome mai severe decat cele mai tinere, acestea fiind reprezentate de dureri ale articulatiilor si simptome de tip artritic.

Tratamentul rubeolei

Eruptiile cutanate care apar la pacientii care sufera de Rubeola, pot arata ca multe alte eruptii cutanate produse de diferiti alti virusi. Doctorii sau furnizorii de servicii medicale de sanatate, confirma de obicei diagnosticul acestei boli dupa diferite teste de laborator. Pacientii sunt in general supusi la diferite culturi de virusi si teste de sange care pot detecta prezenta in organism a diferitelor tipuri de anticorpi ai Rubeolei. Anticorpii, in general, indica daca pacientul a avut o infectie in trecutul mai apropiat sau mai indepartat sau daca acesta a fost vaccinat impotriva acestui virus. De obicei, imunoglobulina M este prezenta in sangele pacientului care a fost recent infectat cu acest virus, dar este de remarcat ca acesti anticorpi raman in organism timp de un an de zile si din aceasta cauza doctorul sau furnizorul de servicii medicale de sanatate ar trebui sa fie atent atunci cand interpreteaza rezultatele testelor. Prezenta acestor anticorpi, impreuna cu eruptiile cutanate, confirma diagnosticul acestei afectiuni.

De obicei, infectiile cu acest virus sunt prevenite prin programele de imunizare activa care folosesc vaccinuri cu virusi activi cu disabilitati. Doar doua tulpine de vaccinuri cu virusi activi s-au dovedit a fi eficace in prevenirea acestei conditii medicale la adulti, si acestea sunt RA 27/3 si Cendehill. Aceste vaccinuri sunt acum date ca fiind parte a vaccinului ROR. Prima doza a vaccinului este, de obicei, recomandat sa se acorde copilului la varsta de 12 pana la 18 luni si cea de-a doua la 36 de luni. Femeile care sunt gravide sunt, de obicei, supuse la teste de imunitate pentru Rubeola de la inceputul sarcinii. Femeile care sunt predispuse la aceasta boala nu sunt vaccinate pana cand acestea nu nasc, deoarece vaccinul, cum am mai spus, contine virusi activi care pot afecta copilul. Simptomele acestei afectiuni sunt tinute sub control cu Paracetamol, pana atunci cand boala incepe sa isi urmeze cursul. In cazul nou-nascutilor, tratamentul are ca scop gestionarea de posibile complicatii care se pot dezvolta. Defectele cardiace congenitale si cataracta care pot aparea sunt, de obicei, corectate in timpul interventiei chirurgicale. Pronosticul in cazul copiilor care s-au nascut cu SRC este unul nefericit. Nu exista nici un tratament care sa poata scurta cursa Rubeolei, iar daca simptomele sunt foarte blande, de obicei, tratamentul nu este necesar. Doctorii recomanda in general izolarea pacientului de catre celelalte persoane pe perioada infectiei.

Femeile insarcinate care contacteaza Rubeola ar trebui sa discute cu doctorul lor sau cu furnizorul de servicii medicale de sanatate, riscurile la care este expus copilul. In cazul in care femeile decid sa continue sarcina, atunci li s-ar putea administra anticorpi cunoscuti sub denumirea de globuline hiperimune care sunt capabile sa lupte cu infectia din organism. Acesti anticorpi sunt folositori pentru reducerea simptomelor, dar nu elimina posibilitatea ca fatul sa dezvolte sindromul congenital. Asistenta medicala a unui copil nascut cu acest sindrom variaza in functie de problemele pe care copilul le dezvolta si de complicatiile care pot aparea in primele luni de viata.