Profilaxia febrei galbene

Informatii generale despre febra galbena

Febra galbena este termenul medical general folosit pentru o afectiune virala acuta ce cauzeaza febra hemoragica. In ciuda folosirii unui vaccin foarte eficient, acesta afectiune constituie inca o amenintare grava pentru persoanele care locuiesc sau calatoresc in ariile endemice, cum sunt unele regiuni din Africa si din America de Sud. In afara de febra si de icter (cele doua simptome principale care au determinat denumirea acestei afectiuni), pacientii infectati cu virusul amaril pot de asemenea experimenta dureri de cap, stari de greata si stari devoma. Totusi, in multe cazuri boala progreseaza rapid si afecteaza inima, rinichii si ficatul, cauzand complicatii serioase si sangerari interne. Rata de mortalitate este ridicata, ajungand pana la 50% pentru pacientii afectati de o forma severa a acestei boli.

Virusul febrei galbene este transmis oamenilor in primul rand prin intermediul tantarilor. Pana la momentul in care a fost descoperita calea de transmitere si pana cand a fost dezvoltat un vaccin eficient, aceasta afectiune a cauzat un numar de epidemii devastatoare, care au cauzat mii de decese la fiecare reaparitie. In acest moment, in ciuda utilizarii vaccinului, se estimeaza ca peste 200.000 de persoane contacteaza boala in fiecare an, si dintre acestea peste 30.000 mor din aceasta cauza. Din nefericire, nu exista un tratament specific, generalizat, pentru aceasta afectiune la momentul actual. Se fac eforturi sustinute pentru a dezvolta solutii curative; totusi, la aceasta ora, cea mai buna modalitate de a lupta impotriva bolii este prevenirea.

Profilaxia febrei galbene

Ca parte a profilaxiei febrei galbene, in 1937 a fost dezvoltat un vaccin pentru a preveni infectia cu acest virus. De atunci, acest vaccin si-a dovedit eficacitatea si siguranta, oferind persoanelor vaccinate imunitate pentru 10 ani si cauzand remarcabil de putine efecte secundare in cazul milioanelor de persoane care au fost vaccinate si obtinand imunitatea dupa prima doza in peste 90% dintre cazuri. In cazul persoanelor care dezvolta efecte secundare, acestea sunt usoare si pot include febra scazuta, stari de oboseala, dureri de cap, dureri musculare si dureri in zona efectuarii injectiei si dispar de la sine intr-un interval de timp cuprins intre cinci si zece zile. In cazul pacientilor cu varsta mai mica de noua luni sau mai mare de 60 de ani pot sa apara reactii mai severe, fiind raportate afectiuni similare cu boala insasi, encefalite (inflamatii ale creierului) si decese. In situatiile in care vaccinul trebuie sa fie administrat copiilor prescolari sau pacientilor in varsta, situatia trebuie sa fie evaluata de un medic specialist, cantarind beneficiile si riscurile implicate de vaccinare inainte de administrarea injectiei.

In afara de pacientii in varsta si de copii, majoritatea cazurilor de efecte secundare apar in cazul pacientilor care prezinta o alergie la oua sau care au un sistem imunitar slabit din cauza medicatiei sau a starii medicale. Femeile insarcinate pot, de asemenea, sa fie supuse riscului de a dezvolta complicatii. In mod normal, acesti pacienti nu ar trebui sa fie vaccinati ca parte a profilaxiei febrei galbene, insa ei ar trebui sa apeleze la un medic specialist pentru a determina posibilitatile de a fi totusi protejati impotriva acestei afectiuni.

Exceptand vaccinarea, deoarece virusul este transmis oamenilor in primul rand prin intermediul tantarilor, protectia adecvata impotriva acestora face parte, de asemenea, din profilaxia febrei galbene. Este recomandat sa se evite activitatile in aer liber efectuate seara, la asfintit si in primele ore ale diminetii deoarece acestea sunt perioadele in care tantarii sunt cei mai activi. In acelasi timp, asigurarea unui mediu sigur de interior cu ajutorul ecranarii casei si prin introducerea aerului conditionat este foarte importanta.

Purtarea de haine adecvate face, de asemenea, parte din profilaxia febrei galbene. Ar trebui folosite camasile cu maneci lungi, pantalonii lungi si, in general, haine care acopera cat mai mult posibil din corp. Ar trebui utilizate si anumite substante anti-tantari pentru haine, aceste produse continand in principal Permetrina, pentru o marire ulterioara a protectiei oferite de haine, pantofi, baldachine si echipamente de camping. Produsele anti-tantari folosite pentru piele sunt de asemenea disponobile si ar trebui sa le folositi pe acelea care au o concentratie adecvata de DEET (produsele care au o concentratie de 10% ofera protectie pentru aproximativ 2 ore, iar cele cu o concentratie mai mare protejeaza pentru o perioada mai lunga de timp). Totusi deoarece, la fel ca si alte produse chimice, acestea pot fi toxice, se recomanda ca utilizarea indelungata sa fie evitata iar aceste produse pot sa nu fie potrivite pentru copii.

Tratamentul febrei galbene

In acest moment nu exista o modalitate eficienta de a trata febra galbena. Medicatia antivirala nu a anuntat nici un rezultat in ceea ce priveste lupta impotriva bolii si de aceea tratamentul simptomatic constituie singura terapie care poate fi folosita in cazul pacientilor afectati de febra galbena. Pacientul este tinut sub observatie medicala, fiind hidratat si oxigenat corespunzator. Presiunea sangelui este monitorizata si mentinuta constanta si, cand este necesar, se efectueaza transfuzii. In caz de insuficienta renala se apeleaza la dializa. Infectiile colaterale pot fi tratate iar tratamentul simptomatic este in general valabil. Daca este necesar se pot efectua si transfuzii de plasma pentru a inlocui proteinele din sange si pentru a remedia ingrosarea sangelui.

Pacientii care sufera de febra galbena ar trebui sa fie protejati de tantari pentru a preveni posibilitatea de transmitere a bolii si la alte persoane. Se aplica aceleasi metode; in afara de asigurarea unui aer conditionat adecvat si de ecranare, pacientul ar trebui sa fie imbracat cu haine care acopera cat mai mult posibil din suprafata corpului si se recomanda aplicarea produselor anti-tantari atat pe haine cat si pe lenjeria patului. Produsele chimice anti-tantari pot fi aplicate si pe pielea pacientului; totusi, personalul medical trebuie sa se asigure ca acest fapt nu determina in nici un caz nici o reactie secundara si ca nici o substanta toxica nu ar putea sa fie asimilata de organismul pacientului.