Infectia urinara

Informatii generale despre infectia urinara

Numele de infectie urinara este un nume general dat oricarei infectii care apare in rinichi, uretere, vezica sau uretra. Desi urina este sterila si in mod normal nu contine bacterii, in unele cazuri agenti patogeni patrund in sistemul excretor, de obicei prin uretra. Astfel, cele mai des inalnite infectii sunt cele ale uretrei (uretrite) si ale vezicii (cistite), dar exista si cazuri de infectii ale ureterelor sau ale rinichilor (pielonefrite). Acestea sunt afectiuni grave care necesita tratament imediat, deoarece pot dezvolta complicatii grave.

In general, femeile active sexual sunt cele mai afectate de aceasta boala, infectia urinara, in timp ce baietii si barbatii tineri sunt afectati mult mai rar. Recurenta este deasemeni posibila, astfel incat este recomandat sa va luati masuri preventive pentru a va proteja de astfel de infectii. Mentinerea unui nivel ridicat de igiena este in acest caz una dintre cele mai importante masuri preventive posibile. Deasemeni, spalarea adecvata a organelor genitale inainte si dupa actul sexual este o masura adecvata de prevenire a acestui tip de infectii. O grija speciala trebuie acordata de catre persoanele care practica sexul anal, deoarece intestinele contin un numar foarte mare de bacterii care pot duce la aparitia infectiei urinare, atat in cazul barbatilor cat si al femeilor. In asemenea cazuri, este recomandata cu tarie utilizarea prezervativelor cat si spalarea atenta a organelor genitale inainte de sexul vaginal.

Simptomele infectiei urinare

Desi in unele cazuri, infectia urinara poate fi lipsita de simptome, in majoritatea cazurilor ea se va manifesta prin unele semne prin care pot fi recunoscute cu usurinta. Depinzand de partea sistemului excretor care este afectata, simptomele respective sunt diferite; insa exista si cateva simptome comune in majoritatea cazurilor de pacienti ce sufera de aceasta boala (infectia urinara). Acestea includ, insa nu sunt limitate la o nevoie constanta si puternica de a urina, insa procesul de urinare este dureros, si o senzatie de arsura insoteste eliminarea urinei. Volumul excretat este mic, si urina poate sa fie insangerata sau tulbure, cu un miros puternic. Testele de urina vor indica prezenta bacteriilor in urina.

O infectie urinara localizata in rinichi va fi deasemeni insotita de dureri de spate, dureri inghinale si laterale, greata si voma, precum si de frisoane, tremor, si febra ridicata. Transpiratii nocturne si oboseala sunt de asemeni des intalnite in cazuri de pielonefrita. In cazuri de cistita, in afara de simptomele generice, pacientul mai poate prezenta febra redusa, durere sau o senzatie apasatoare in zona pelviana, insa simptomele sunt e obicei usoare si durerea nu este atat de puternica precum in cazul infectiilor renale. Uretrita nu provoaca de obicei febra sau durere generalizata; insa durerea este mai intensa in momentul excretiei.

In caz ca observati orice simptome asociate infectiei urinare, se recomanda sa consultati un medic specialist deoarece aceasta afectiune necesita tratament imediat, inainte ca infectia sa se poata intinde in alte parti ale sistemului excretor.

Tratamentul infectiei urinare

In cazul infectiei urinare, tratamentul obisnuit consta din administrarea de antibiotice. Dozajul si durata tratamentului depinde in mare parte de complexitatea infectiei precum si de varsta si de starea generala de sanatate a pacientului. In majoritatea cazurilor, daca infectia este simpla si nu are alte complicatii si nu este cauzata de alte afectiuni, un tratament elementar cu antibiotice este administrat timp de 3 zile, sau 5 zile in cazul pacientilor de varste inaintate. Antibioticele cu administrare orala sunt prescrise de obicei pentru tratarea acestor infectii, si exemple de astfel de antibiotice ar fi Nitrofurantoina, Cefalosporinele, Trimetoprim, Levofloxacin sau Ciprofloxacin.

In cazul infectiei urinare mai complicate, cum ar fi infectiile rinichilor, tratamentul initial ar trebui sa presupuna si administrarea de antibiotice intravenoase precum Gentamicina, Ampicilina si Ceftriaxone. Perfuziile intravenoase ar trebui pastrate pana cand febra dispare, precum si inca 48 de ore dupa aceasta. Dupa aceasta, pacientul va trebui sa continue tratamentul cu antibiotice orale timp de inca 5 pana la 7 zile.

In cazurile in care pacientul nu raspunde la tratamentul intravenos, este necesara luarea unor masuri suplimentare cum ar fi efectuarea unei scanari tomografice computerizate pentru a investiga prezenta abceselor renale sau a leziunilor, a pietrelor sau a tumorilor in zona, ceea ce ar agrava starea pacientului. Febra persistenta precum si prezenta insuficientei renale sunt semne ca starea de sanatate a pacientului nu se imbunatateste si necesita investigatii suplimentare. Deasemeni, investigatii suplimentare sunt necesare in cazul infectiei urinare recurente. Scanarile prin ultrasunet a rinichilor si a vezicii sau radiografiile sistemului excretor (efectuate dupa injectarea unui agent de contrast bazat pe iod pentru o mai buna observare) sunt recomandate, pentru a detecta orice posibile complicatii aparute.

In afara tratamentului medicamentos pentru infectiile urinare, pacientii ar trebui sfatuiti sa adopte o dieta care implica consumul de mari cantitati de lichide, precum si urinarea frecventa. Zaharul si alcoolul trebuie evitate, deoarece ele hranesc bacteriile si pot inrautati durerea sau celelalte simptome. Se recomanda consumul regulat de suc de afine neindulcit. Adaugarea unui supliment de vitamina C la ultima masa a zilei poate contribui la reducerea duratei infectiei, deoarece aceasta creste aciditatea urinei si impiedica reproducerea bacteriilor.

Daca prezentati simptomele asociate infectiei urinare, se recomanda sa va contactati imediat medicul specialist. Evaluarea imediata a situatiei este foarte importanta, precum si prescrierea unui tratament adecvat varstei dumneavoastra, istoricului dumneavoastra medical si starii dumneavoastra generale de sanatate. Nu ar trebui sa amanati o examinare medicala deoarece infectiile netratate se pot raspandi in organism si pot cauza consecinte grave, in unele cazuri provocand chiar si moartea pacientului. Deasemeni, este recomandat cu tarie sa utilizati dozajul prescris pentru orice antibiotice cu administrare orala; niciodata nu trebuie sa modificati dozele, fie prin schimbarea programului de administrare sau prin alterarea dozajului in sine. Un dozaj redus poate fi ineficient in tratarea infectiei urinare, in timp ce dozele mai mari pot cauza supradoze si pot duce chiar la moartea pacientului.