Diskinezia tardiva

Informatii generale despre diskinezia tardiva

Diskinezia tardiva este denumirea generica date unei afectiuni care consta dintr-o varietate de miscari involuntare care pot sa apara ca un efect secundar al tratamentului cu medicamente care apartin clasei antagonistilor dopaminei, in special cand acestea sunt folosite intr-un tratament de lunga durata sau bazat pe dozaje mari de medicamente. Dintre medicamentele care pot duce la aparitia acestei afectiuni amintim antipsihoticele, dar trebuie sa stiti ca si alte tipuri de produse farmaceutice pot duce la aparitia acestui efect – s-a constatat ca unele dintre medicamentele utilizate pentru tratarea unor afectiuni neurologice sau gastrointestinale pot cauza aparitia acestei boli. Termenul de “tardiv” se refera la faptul ca aceasta afectiune poate sa apara sau sa continue chiar si dupa incetarea tratamentului cu medicamentele care au cauzat aparitia sa.

Diskinezia tardiva este intalnita in 15 pana la 30 la suta dintre pacientii care au urmat un tratament cu medicamente antipsihotice timp de 3 luni sau mai mult. Un studiu a estimat numarul pacientilor care incep sa prezinte ticuri sau miscari involuntare la 32% dupa folosirea acestor medicamente timp de 5 ani, crescand cu 5% pe an, ceea ce a dus la concluzia ca utilizarea indelungata a acestor medicamente creste riscurile de aparitie a acestei afectiuni pe masura ce perioada de tratament creste la randul sau. Totodata, studiile au aratat ca femeile si pacientii in varsta sunt mai predispuse sa fie afectate de aceasta maladie. Bineinteles, medicamentul utilizat influenteaza la randul sau sansele de aparitie ale afectiunii – de exemplu, riscurile sunt mult mai mari in cazul folosirii medicamentului Haloperidol decat in cazul medicamentului Perphenazine – in timp ce doza de medicament este la randul sau unul dintre factorii cei mai importanti, pe langa durata tratamentului.

Simptomele diskineziei tardive

In majoritatea cazurilor de diskinezie tardiva, este caracteristica aparitia si persistenta unor serii de miscari involuntare repetitive, care nu par sa aiba un scop clar. Printre miscarile de acest fel cel mai des intalnite, miscarile fetei par sa fie cele mai obisnuite – grimasele, miscarile buzelor (de exemplu plescaitul, strangerea sau umezirea lor), clipitul din ochi sau scoaterea limbii. Totodata, pot sa apara si alte miscari, precum cele care implica miscarea mainilor, a picioarelor sau a trunchiului. In unele cazuri, degetele pacientului sunt cel mai afectate de astfel de miscari, ceea ce poate crea impresia ca pacientul canta la un instrument muzical invizibil cum ar fi un pian sau o chitara. In multe cazuri, initial pacientul nu este constient de aceste gesturi, pana cand nu li se atrage atentia de catre persoanele aflate in jurul lor.

Este posibila si aparitia unor variatiuni ale diskineziei tardive, cum ar fi akatizia tardiva – care implica prezenta unor senzatii dureroase sau a anxietatii si a tensiunii interioare. In astfel de situatii, pacientul va simti o nevoie puternica sa isi miste corpul, iar cazurile foarte grave sunt similare unei torturi interioare care fac pacientul sa se miste in permanenta. O alta variatiune a diskineziei tardive este sindromul Tourette tardiv – o afectiune care se aseamana foarte mult cu sindromul Tourette. In unele cazuri, aceste afectiuni pot fi atat de asemanatoare, incat pot fi diferentiate doar printr-o examinare in profunzime a detaliilor fazelor initiale ale afectiunii si de observare a diferentelor dintre aceasta si sindromul Tourette. In multe astfel de cazuri, diagnosticul poate fi plasat gresit.

Tratamentul diskineziei tardive

Prima metoda de protejare impotriva diskineziei tardive este prevenirea acestei afectiuni. Pentru aceasta, se recomanda cu tarie ca in cazurile in care este necesara terapia cu medicamente neuroleptice, sa se utilizeze cel mai mic dozaj eficient pentru o perioada cat mai scurta. In timp ce acest lucru nu este posibil in toate situatiile, aceasta posibilitate trebuie analizata serios de catre medicul specialist. Desigur, odata ce diskinezia a fost diagnosticata este necesara eliminarea imediata a agentului care a cauzat aparitia sa. In cazurile in care este necesara continuarea tratamentului pentru cauza initiala, medicul examinator trebuie sa ia in considerare riscul aparitiei unei afectiuni motorii permanente, cauzata de continuarea terapiei.

In majoritatea cazurilor, tratamentul trebuie sa utilizeze medicamente care au factori de risc foarte scazuti in ceea ce priveste aparitia diskineziei tardive. Din aceasta cauza, neurolepticele atipice pot fi preferate deoarece acestea tin sub control psihoza si in acelasi timp au un factor de risc mai redus decat neurolepticele normale. Clozapine este unul dintre medicamentele cele mai indicate in cazul pacientilor care au nevoie in continuare de tratament cu medicamente antipsihotice dupa ce au inceput sa sufere de diskinezie. Desi acest medicament poate cauza aceasta afectiune la randul sau, rata de incidenta este cu mult mai mica.

Tratamentul in sine pentru diskinezia tardiva este bazat pe administrarea de medicamente administrate oral – cum ar fi Levodopa, Vitamina E, Benzodiazepine, Reserpine, Botulinum Toxin, Tetrabenazine sau agenti anti-dopaminici. Incetarea administrarii de medicamente anticholinergice – daca este cazul – poate sa ofere o reducere a simptomelor si o imbunatatire a starii pacientului. Un medicament care a fost utilizat in mod repetat pentru tratarea acestei afectiuni si care pana acum s-a dovedit a avea un efect pozitiv puternic in eliminarea simptomelor este Clonazepam. Tratamentul cu acest medicament poate sa nu fie posibil in toate cazurile, si este posibil ca in unele cazuri starea pacientilor sa nu se imbunatateasca; in asemenea situatii, se recomanda utilizarea unor metode alternative de tratament.

S-a semnalat ca aminoacizii cu o catena ramificata pot cauza o reducere masiva a miscarilor spontane ale pacientilor afectati de diskinezia tardiva. Insa acest tip de terapie este contraindicat in cazul pacientelor insarcinate. Este necesara efectuarea unor studii suplimentare pentru stabilirea gradului de eficienta si de siguranta a acestui tratament. In timp ce remediile naturale nu au fost studiate in mod stiintific, ele pot avea un efect benefic asupra pacientilor care sufera de aceasta afectiune. Au fost semnalate cazuri in care pacientii care au alternat perioadele de repaos cu exercitiile fizice in mod regulat au prezentat o imbunatatire a starii lor generale de sanatate, precum si o negare a simptomelor. In majoritatea cazurilor, astfel de programe fac deja parte din procedura generala de intretinere a starii pacientilor.

Deoarece nu exista un tratament standard pentru diskinezia tardiva, medicul specialist examinator trebuie sa analizeze beneficiile si riscurile prezentate de fiecare optiune terapeutica inainte de a decide ce masuri sunt necesare. De cele mai multe ori, cunoasterea aprofundata a starii generale de sanatate a pacientului si a istoricului sau medical este recomandata. Medicul specialist examinator trebuie deasemeni sa ia in considerare posibilitatea necesitatii de a continua terapia pentru afectiunea initiala, schimbarea medicamentelor initiale cu altele care au un factor mai mic de risc sau, daca este posibil, incheierea in totalitate a tratamentului cu acel tip de medicament. Acest lucru poate fi posibil in unele cazuri, cand sunt disponibile medicamente noi care ajuta la eliminarea factorilor care ar putea sa inrautateasca aceasta afectiune.