Transplantul de organe

Informatii generale despre transplantul de organe

Un transplant de organe este echivalent cu mutarea partiala au totala a unui organ dintr-un corp in altul (din corpul donatorului in cel al pacientului) pentru a inlocui organul afectat sau nefunctional al pacientului cu unul nou, functional, din corpul donatorului. Donatorii de organe pot sa fie in viata sau decedati (numiti de asemenea si cadavre). Va prezentam mai jos cateva tipuri de transplanturi de organe care pot include:

• Transplantul alograf – este un transplant al unui organ sau al unui tesut de la un membru care nu este identic (vorbind din punct de vedere genetic) al aceleasi specii;
• Transplantul autograf – este un transplant de tesut de la o persoana catre ea insasi. Acesta este de obicei facut cu un surplus de tesut care se poate regenera sau in cazul in care de acest tesut este nevoie in alta parte a corpului (cum ar fi grefele de piele sau extragerile de vene pentru operatia de bypass a arterei coronare);
• Transplantul xenograf si xenotransplantarea – este un transplant de organe sau tesuturi de la o specie la alta. Acest tip de transplant este unul extrem de periculos;
• Tranplantul isograf – este un transplant de organe de la un donator catre un receptor identic genetic (cum ar fi un geaman identic);
• Transplantele impartite – cand este vorba despre un donator de organe decedat – in special ficatul poate fi divizat intre doi pacienti (fie adulti sau copii);
• Transplantele domino – acesta este de obicei realizat in cazul fibrozei cistice atunci cand ambii plamani trebuie sa fie inlocuiti sau atunci cand inima trebuie sa fie inlocuita. In cazul in care un pacient sufera de polineuropatie amiloidotica familiara, adica ficatul produce unele substante care afecteaza organele interne atunci ficatul poate sa fie transplantat catre un pacient mai in varsta care este probabil sa moara din alta cauza inainte ca o problema datorata ficatului sa apara.

Simptomele transplantului de organe

Sistemul imunitar realizeaza apararea corpului impotriva intrusilor straini cum ar fi bacteriile sau virusurile insa, din pacate, sistemul imunitar nu poate sa faca diferenta intre un intrus si un organ nou si de aceea apare fenomenul de respingerie a transplantului. Respingerea se poate manifesta fara sa fie anuntata prin simptome si poate fi descoperita in timpul unei vizite de rutina la doctor. Va prezentam mai jos o lista a celor mai comune simptome ale respingerii care pot sa se manifeste dupa efectuarea unui transplant de organe:

• Febra mai mare de 38°C;
• Simptome similare cu cele ale gripei cum ar fi frisoanele, starile de greata, starile de voma, diareea, oboseala, durerile de cap, ametelile sau intepaturile si durerile resimtite in tot corpul;
• Durerea si sensibilitatea resimtite in aria transplantului;
• Retinerea fluidelor sau luarea brusca in greutate;
• Respiratia intretaiata;
• Pusee de hipertensiune;
• Schimbarile in ritmul pulsului.

In cazul transplanturilor renale pacientii pot experimenta urmatoarele simptome:

• Schimbarea culorii sau mirosului urinei;
• Scaderea cantitatii de urina produsa;
• Febra mai mare de 38°C;
• Hipertensiunea;
• Cresterea in greutate cu mai mult de un kilogram si jumatate pe zi;
• Durerea resimtita in zona rinichilor.

In cazul transplanturilor de ficat pacientii pot experimenta urmatoarele simptome:

• Icter (piele si ochi de culoare galbuie);
• Scaune deschise la culoare, de culoare neagra sau de culoarea pamantului;
• Febra mai mare de 38°C;
• Oboseala nejustificata;
• Durere resimtita in zona ficatului.

In cazul transplanturilor de pancreas pacientii pot experimenta urmatoarele simptome:

• Febra mai mare de 38°C sau 100°F;
• Glicemie crescuta;
• Durere resimtita in zona pancreasului.

Fenomenul respingerii constituie o problema continua pentru persoanele care sufera un transplant de organe. De aceea este foarte important ca pacientii sa ia toate medicamentele, in fiecare zi, exact asa cum i-au fost prescrise inainte sau dupa un transplant de organe.

Tratamentul transplantului de organe

Respingerea unui organ transplantat inseamna ca sistemul imunitar al corpului ataca organul transplantat si incearca sa il distruga. Exista mai multe tipuri de respingere care pot sa apara dupa un transplant de organe si fiecare din acestea necesita un tip de tratament diferit. Respingerea celulara acuta constituie o recunoastere directa a organului transplantat. Celulele distrugatoare ale sistemului imunitar percep organul transplantat drept unul strain. Singura modalitate de a diagnostica acest tip de respingere este biopsia si tratamentul se bazeaza pe administrarea unor doze ridicate de steroizi. In cazul in care respingerea nu reactioneaza la acest tip de tratament atunci se poate folosi un medicament denumit Timo pentru a o trata si pentru ca transplantul de organe sa functioneze. Timo (cunoscut de asemenea si ca globulina anti-timocit) este folosit pentru a trata si pentru a preveni respingerea prin oprirea celulelor T. Acest medicament este introdus prin intermediul aceluiasi procedeu folosit la dializa. Efectele secundare cele mai frecvente care pot sa rezulte sunt urmatoarele:

• Febra;
• Durerile de cap;
• Contractiile musculare;
• Durerile abdominale;
• Anemia;
• Hipertensiunea;
• Respiratia intretaiata;
• Pot deaasemenea sa apara si simptome mai grave cum ar fi: infectiile si anafilaxiile.

Inainte de a incepe tratamentul cu Timo, pacientilor care au suferit un transplant de organe li se administreaza de obicei Acetaminofen, Difenidramina si un steroid, iar dupa inceperea tratamentului doctorii vor monitoriza atent semnele vitale si rezultatele analizelor de sange; iar in cazul in care acesti indicatori scad prea mult dozele vor fi ajustate. Respingerea datorata medierii anticorpilor, cunoscuta de asemenea si sub denumirea de respingere umorala este o recunoastere indirecta a organului nou. Celulele B ale sistemului imunitar recunosc doar parti ale celulelor din organul transplantat si incep sa produca noi anticorpi impotriva organului transplantat. Acest tip de respingere poate fi diagnosticat de asemenea dupa o biopsie iar tratamentul consta in administrarea de CMV IgG, Rituximab si steroizi. In cazul in care respingerea nu reactioneaza la aceste tratamente atunci e posibil sa fie nevoie de plasmoforeza pentru a indeparta anticorpii. Medicamentul CMV IgG, cunoscut si sub numele de Globulina imuna citomagalovirus, este folosit in tratamentul respingerii si actioneaza prin stoparea anticorpilor in a ataca organul transplantat. De obicei este introdus injectabil in vene. Cele mai intalnite efecte secundare sunt:

• Imbujorarea;
• Frisoanele si febra;
• Transpiratia;
• Starile de greata si starile de voma;
• Efectele secundare mai putin frecvente includ: anafilaxia si hipotensiunea.

Doza acestui medicament va fi crescuta intr-un ritm lent, iar semnele vitale vor fi monitorizate atent de catre doctori iar in cazul in care efectele secundare apar, tratamentul este incetinit sau chiar oprit pentru o perioada de timp. Medicamentul Rituximab este folosit pentru a preveni si pentru a trata rspingerea; actioneaza prin distugerea celulelor B si este administrat intravenos. Efectele secundare intalnite includ:

• Febra insotita de frisoane;
• Respiratie intretaiata;
• Senzatia de apasare a cutiei toracice;
• Imbujorarea;
• Durerea;
• Hipotensiunea;
• Efectele secundare rare includ: scaderea numarului de celulele albe si starile de greata.

Inainte de inceperea tratamentului cu Rituximab, pacientilor care au suferit un transplant de organe li se administreaza Acetaminofen si Difenidramina, iar semnele vitale sunt monitorizate atent de catre medici.