Edemul pulmonar

Informatii generale despre edemul pulmonar

Denumirea de edem pulmonar este termenul medical generic folosit pentru a descrie o invadare a alveolelor de catre plasma sangvina care a traversat peretele capilarelor, care poate fi insotita de acumularea de lichid in cavitatea pulmonara. De obicei rezultatul este pierderea abilitatii organismului de a realiza schimbul de oxigen si dioxid de carbon si poate duce in cele din urma la insuficienta respiratorie. Edemul pulmonar este una dintre cel mai des intalnite urgente medicale ce poate cauza decesul pacientului in cazul in care nu se administreaza un tratament corect sau, mai grav, daca nu se aplica nici un fel de tratament. Exista cateva cauze care stau la baza acestei patologii, majoritatea acestora sunt relationate unor afectiuni cardiace. In alte cazuri, factori precum leziunile pulmonare, medicatia, alergiile, atacurile cerebrale, retentia de lichid, supra-dozele, febra sau infectiile au reprezentat cauzele acestei afectiuni.

De obicei edemul pulmonar este clasificat ca fiind cardiogenic in cazul in care suferinta de baza este o afectiune a sistemului cardio-vascular si non-cardiogenic atunci cand este vorba de alti factori. Mai ales in cazurile acute, afectiunea necesita asistenta medicala imediata si chiar spitalizarea pacientului. Desi probabilitatea decesului asociata cu aceasta boala este mare, pronosticul de vindecare este bun in cazul in care tratamentul se aplica imediat, atat pentru aceasta afectiune, cat si pentru patologia medicala subiacenta. Tratamentul acestei afectiuni are ca scop maximizarea functiei respiratorii si, in acelasi timp sa incerce vindecarea bolii de baza eliminand posibilitatea recidivei.

Simptomele edemului pulmonar

In general, un pacient diagnosticat cu edem pulmonar va prezenta o serie de simptome specifice bolii, care ii permit medicului sa stabilieasca diagnosticul corect pentru aceasta afectiune. Simptomele pot varia de la un caz la altul, deoarece fiecare organism are un mod diferent, poate chiar singular, de a raspunde la aceasta boala, dar se incadreaza intr-un anumit tipar.

Simptomele edemului pulmonar pot avea un debut brusc, iar in astfel de cazuri asistenta medicala imediata este imperioasa in recuperarea pacientului. Este recomandat ca pacientul sa consulte un medic specialist pentru a primi ingrijire medicala imediata in cazul in care prezinta dificultati severe de respiratie. Aceste simptome pot fi completate de senzatia de sufocare sau inec, iar pacientul, deseori, prezinta gafaieli intense sau pierderea suflului. Aceste manifestari provoaca anxietate si neliniste, pacientul poate prezenta paloare si transpiratie abundenta, precum si tuse, insotita de expectoratii spumoase rozalii sau albe caracteristice.

In alte cazuri, edemul pulmonar are un debut lent si pot trece luni pana la instalarea bolii si pana ca simptomele sa devina vizibile. In astfel de cazuri pacientul va prezenta dificultati respiratorii in pozitia culcat si se va simti mai bine cand se ridica in sezut sau in picioare (ortopnee). Activitatea fizica duce de obicei la dificultati de respiratie mai pronuntate. Pacientul se poate trezi in timpul noptii cu o senzatie de sufocare. In timp, afectiunea duce la o crestere ponderala datorita acumularii de lichid in organism, mai ales in cazurile de insuficienta cardiaca. Lichidul se acumulueaza in intregul organism, dar, cu precadere in zona membrelor inferioare.

Tratamentul edemului pulmonar

Primul pas in tratarea pacientului diagnosticat cu edem pulmonar este administrarea de oxigen, fie cu ajutorul unei masti sau prin intermediul unei canule nazale pentru a asigura pacientului aportul de oxigen necesar supravietuirii. Aceasta procedura duce la ameliorarea catorva dintre simptome si a starii generale a pacientului dar, in anumite cazuri, poate fi necesara conectarea pacientului la un aparat care sa il ajute sa respire. Asigurarea aportului de oxigen este prioritara in acest caz, abia dupa ce acest lucru a fost realizat, medicul poate incepe administrarea unui tratament medicamentos.

Terapia medicamentoasa in cazul edemului pulmonar consta in cateva tipuri de medicamente sau o combinare a lor. Unele dintre cel mai des intalnite tipuri de medicamente administrate in aceasta situatie sunt vasodilatatoarele si diureticele. Nitroglicerina si diureticele (Furosemid) sunt administrate pentru dilatarea vaselor sanguine ale pacientului cu scopul de a reduce valorile tensiunii arteriale. Acestea pot fi asociate cu agenti terapeutici pentru reducerea post-sarcinii, cum ar fi Nitroprusid, Captopril sau Enalapril, substante care dilata vasele sangvine periferice si elibereaza presiunea din ventriculul stang al inimii. Un alt medicament folosit pentru tratarea edemului pulmonar este Morfina, in cazurile in care afectiunea are la baza o problema cardiaca. Aceasta reduce nivelul anxietatii si amelioreaza problemele respiratorii, dar, deoarece acest medicament este un narcotic, unii specialisti considera ca beneficiile sunt mai mici decat riscurile asociate cu administrarea acestui tip de medicament. In cazul pacientilor care nu urmeaza deja un tratament cu Aspirina, medicul curant poate prescrie un astfel de tratament;  Aspirina are efectul de subtiere a sangelui pacientului cu rezultat in cresterea circulatiei sangelui in capilare. Pacientilor diagnosticati cu edem pulmonar li se pot prescrie medicamente hipotensoare sau hipertensoare in functie de valorile de tensiune, prea mari sau prea mici.

S-a remarcat faptul ca simptomele asociate cu edemul pulmonar pot aparea temporar in cazul pacientilor care se afla la altitudini mari. Acest lucru este provocat de scaderea presiunii atmosferice din mediul inconjurator. Au fost propuse cateva solutii pentru prevenirea acestei situatii. In mod normal, coborarea la o altitudine mai mica solutioneaza problema, dar, in cazurile in care acest lucru nu este posibil, pacientului trebuie sa i se administreze oxigen pentru accelerarea schimbului de gaze. Se pot folosi dispozitive hiperbarice; acestea sunt pungi cu aer vidat in care aerul se pompeaza pentru a simula presiunea atmosferica a unei altitudini mai mici. Utilizarea acestora duce la ameliorarea starii generale a pacientului si pot reprezenta un remediu suficient pentru a asigura stabilitatea pacientului pana la coborarea acestuia la o altitudine mai mica si revenirea la normal a starii lui de sanatate.

Pacientilor care prezinta simptomele temporare cauzate de altitutinea mare li se pot administra si medicamente. De exemplu, Acetazolamida (Diamox) este unul dintre medicamentele care se administreaza pentru a contracara efectele scaderii presiunii atmosferice si ale simptomelor. Totusi, utilizarea acestor medicamente poate duce la experimentarea de efecte secundare, cum ar fi greturile, setea, diareea, senzatii de furnicaturi sau arsura in diferite parti ale corpului. Este recomandat sa solicitati sfatul medicului de familie inainte de a lua orice tip de medicament pentru a va asigura ca beneficiile sunt mai mari decat riscurile asociate acestora.